Tableta, cititul și ardelenii (din dicționar)

În ziua de azi, când copiii par să dorească doar să atingă ecrane de tablete cu vârful arătătorului, a scrie de mână cu încredere rămâne un prim pas esențial în a decoperi plăcerea lecturii, a îmbunătăți capacitatea de concentrare și a avea motivație pentru a cunoaște lumea înconjurătoare. Și nu doar atât: emoția pozitivă asociată proceselor de a scrie și a citi este mult mai importantă în aceste condiții, când atingerea tabletei oferă satisfacții imediate însoțite de emoții (pozitive) puternice.

Vei spune că au fost dezvoltate software-uri care încurajează scrisul și cititul - așa este. În același timp, aceste soft-uri mențin interesul și motivația utilizatorului pe un element extern (jocul, imaginea etc. oferite de tabletă) și nu pe descoperirea personală, plină de încercări și erori, a sarcinii propriu-zise - a mișcării de a scrie.
Photo_Ipad-DEX

În timp ce dezvoltam o strategie de învățare împreună cu un tânăr de 9 ani, am pronunțat cuvântul ‘ardelean’ și am fost întrebată ce înseamnă. L-am încurajat să caute și găsească singur răspunsul.
- N-am dicționar, răspunse ușor derutat, ușor enervat.
- Găsești pe dexonline.ro, îi răspund cu încredere în mine, convinsă că îi stârnesc interesul.
- A, nu-mi place să intru pe site-uri de-astea, răspunse, mă plictisesc.
Dialogul a continuat în direcția plictiselii, deoarece ne ajuta la strategia de învățare dar răspunsul lui mi-a rămas în fundal.

“Mă plictisesc” - ai auzit, deja, de la copilul tău? Care este primul lucru care-ți vine în minte când auzi această replică - eventual să-i dai un exemplu personal? Ai avut și tu vârsta lui - ce făceai ca să nu te plictisești? De ce ne e atât de greu să acceptăm plictiseala copiilor/tinerilor din ziua de azi, când sunt înconjurați de atâtea pe care noi nu le-am avut? Este chiar plictiseală sau doar un răspuns învățat unii de la alții sau de la televizor?

Ei bine, aici intră în ecuație motivația de a studia/descoperi lumea cu multele sale fațete, printre care și obiceiurile legate de scris și citit. De data asta îți propun să analizăm foarte pe scurt elementele procesului de învățare a scrierii oferit de școală, fie ea tradițională sau alternativă:
  • oferă ochiului un cadru de sprijin - liniuțe orizontale și verticale
  • oferă urechii îndemnuri (mai mult sau mai puțin aspre) din partea unui adult
  • oferă mâinii repetiții nesfârșite, plictisitoare, de semne, bastonașe etc.
  • și, în funcție de educator, oferă recompense sau pedepse din dorința de a motiva obținerea unui rezultat mai bun
Unde intervine, însă, emoția pozitivă, cea care - s-a demonstrat deja (dacă mai era nevoie) - este un liant important în neurologia implicată în învățare?

Cum își poate dezvolta, astfel, un copil, motivația interioară de a descifra scrisul (= a citi) în condițiile în care procesul de a scrie este plictisitor? (unde plictisitor = care nu permite frustări utile sau satisfacții).

Îmi vei spune că mulți copii învață relativ ușor anumite cuvinte (pizza, Disney etc.). Dar în acest simplu proces de învățare nu a fost exersat procesul de a scrie/citi în integralitatea lui, ci mai degrabă procesul asociativ prin care s-a făcut legătura între o reprezentare vizuală (elementul grafic - scrisul sau un logo) și o plăcere (vizuală, gustativă, olfactivă etc.). Nu a fost vorba de exerciții personale de încercare și eroare a mișcării, însoțite de emoții (frustarea nereușitei și bucuria reușitei) ci mai degrabă de ‘fotografierea’ cuvântului și asocierea lui cu senzația plăcută.

Trăim vremuri în care transferul formal de cunoștințe și abilități suferă schimbări semnificative - actualele sisteme de educație par să fi atins anumite limite și avem nevoie de abordări noi/complementare. În condițiile în care repetiția unei sarcini (alta decât a merge și a mânca) se exersează deja de la 2 ani prin diferite jocuri pe iPhone-ul sau tableta părintelui, repetiția simplă a bastonașelor nu mai poate fi principala metodă de învățare a scrierii (riscă să devină o metodă de frustrat copiii, peste limita utilă). Este necesar să găsim modalități de implicare a copilului într-un proces de învățare asociat cu încercare și eroare, completat de emoții - frustrări urmate de satisfacții de reușită.

Pentru a susține copilul spre bucuria propriei reușite în scriere și spre emoția descoperirii prin citire, în paralel cu exercițiile de la școală îți propun ceva ce pare foarte simplu:
  • un curs de desen, pictură și caligrafie
  • însoțit de muzică plăcută, clasică, recunoscută pentru susținerea concentrării
  • completat cu asocieri diverse, în funcție de forma literei
  • încurajat de un adult dedicat, care respectă unicitatea copilului
  • Toate acestea creează un mediu care favorizează învățarea cu emoții (pozitive) acceptate.

Parcă prea complex, îmi vei spune, obișnuit(ă) cu bastonașe, cerculețe, repetate de sute de ori și oferite cu teamă spre apreciere învățătorului. Dar vin și te-ntreb: tu cum ai fi vrut să fie la vârsta când ai învățat să scrii?




blog comments powered by Disqus