Tița bubița și Țelu varicelu

- Mami, așa trisă o să fiu și eu când voi avea mai multe bube?
- Nu, fetița mea, așa-și imaginează, din păcate, desenatorul care a creat ambalajul pentru gel…

Photo_varicela
Chiar așa: de ce noi, adulții, proiectăm asupra lor tristețea noastră când îi vedem bolnavi? Cu-atât mai mult cu cât la vârsta copilăriei toate bolile și răcelile trec mai ușor decât la vârsta adultă. Și-atunci de ce îi învățăm să aibă o atitudine tristă față de boală? Nu în ultimul rând, pe cine vor crede ei când vor avea, pe de o parte, desenul de pe medicament (o autoritate) sau dintr-o mini-enciclopedie pentru copii și, pe de altă parte, simpla asigurare rostită de părinte cu o voce mai mult sau mai puțin sigură?

- Mami, îmi spui o poveste cu Tița fetița și Țelu băiețelu’?
- Păi… despre ce să fie? Cum râde Tița de bubițele ei de varicelă?
- Laugh

Și-uite-așa a ieșit o povestioară fără cap și coadă dar cu multe râsete și cuvinte inventate. Și-aceasta nu este una dintre cele mai plăcute căi de a susține copilul în dezvoltarea limbajului și a creativității? Dar și de a învinge plictiseala statului în casă atunci când ți-a venit rândul la varicelă! Winking

Iar a doua zi, așteptând să ne întoarcem de la muncă, ne-a făcut o surpriză tare plăcută: “Jurnalul trolilor” care, într-o singură zi, avuseseră de toate - și varicelă, și petreceri, și rău la stomac de la prea multă mâncare, și jocuri de grup…

“Iată beneficiile limitării timpului petrecut în fața ecranului”, mi-am spus în gând. Și ale încurajării exprimării, fără judecată, cu acceptare și iubire.

Te invit să culegi ceea ce ți se potrivește din această povestioară adevărată. Și ne-am bucura să ne spui și nouă ce-a ieșit.

blog comments powered by Disqus