Serbarea de la școală, învățarea pe de rost, stiluri de învățare și încrederea în sine a copilului

Despre școala unde merge fetița noastră știam că nu organizează acele serbări care creează temeri copiilor că nu vor face față așteptărilor, lupte între părinți pentru obținerea celui mai important rol pentru propriul copil și dezamăgiri în rândul copiilor care să-i îndepărteze de cântece, poezii, dansuri - de artă, în general. 

Cu toate acestea, cu 2-3 zile înaintea serbării despre care știam că va fi o întâlnire între părinți, educatori și copii pentru plăcerea de a ne cunoaște mai bine într-un context festiv, aflu de la fetița noastră că are de cântat "Steaua sus răsare" și "știu sigur că voi uita ultimele versuri" pentru că "nu le știu bine, nu le-am repetat". Am crezut că exagerează - doar nu era acel gen de serbare! Și totuși, în ultima seară, neliniștea crescuse - chiar era îngrijorată. 

În acel moment nu mai conta ce fel de serbare era ci modul cum se raporta ea la acel eveniment. Astfel că am invitat-o să facem un joc.
Photo_Steaua-sus-rasare
I-am propus 3 obiecte pentru primele 3 strofe și, când a înțeles ce vreau să facem, am rugat-o să aleagă ea celelalte 3 obiecte pentru ultimele 3 strofe. Nu de alta, dar erau mai greu de ales Laugh și era bine să fie obiecte care să aibă sens pentru ea.

Și uite-așa, "Steaua sus răsare" apărea pe covorul nostru ca în poză. Am pus obiectele la distanță unul de altul pentru a-i permite să danseze în jurul lor - fetiței noastre îi place mult să adauge mișcare când învață, astfel că i-am alcătuit spațiul în consecință. Am cântat împreună cu ea fiecare strofă iar ea, în timp ce cânta, se învârtea în jurul fiecărui obiect până se termina strofa apoi, la următoarea strofă, îi indicam cu mâna următorul obiect. Am făcut acest lucru de câte ori a dorit. 

Apoi ne-am așezat pe covor, am rugat-o să închidă ochii și să cânte în timp ce îi dădeam eu obiectele în mână, pe rând, în funcție de strofă. Am făcut și acest lucru de mai multe ori. 

Apoi am rugat-o să-și imagineze că le înșiră pe o sforicică, că le ia în funcție de strofă și că le dă la o parte după ce trece strofa pe care o reprezintă - desigur, tot în timp ce cânta.

S-a bucurat la fiecare parte a jocului și chiar și acum, când fac poza, îmi spune că-și dorește "să mai jucăm jocul acela". 

A doua zi, la serbare, a fost cea care cânta cel mai tare, cea după care se luau toți copiii la începutul fiecărei strofe - nu s-a încurcat deloc și nici nu a părut să aibă emoții prea mari. La sfârșitul serbării o mămică chiar mi-a spus că a admirat-o pentru siguranța ei, pentru voce (deși nu e cea mai muzicală din lume...) și pentru încrederea ei care-i determina pe toți copiii care se țineau de mână la acel colind să se ia după mișcările ei. Nu-mi dădusem seama de toate acestea deoarece în momentele acelea eram... o mămică bucuroasă și emoționată, nicidecum un observator neutru Winking 

Și cu această bucurie iată, scriu - deoarece am convingerea că și tu poți juca un joc similar cu un copil, este atât de simplu!... Ce părere ai?
blog comments powered by Disqus